Costel Dudău

Profesor Matematică

Fiecare oră de matematică reprezintă pentru mine o provocare de a găsi cele mai bune metode, mijloacele sau mesaje prin care să transmit conceptele matematice cât mai clar și pentru toți elevii, un prilej de a îmbunătăți motivația personală a elevilor pentru studiul matematicii și de a-i face să înțeleagă importanța acesteia în viețile noastre cotidiene.

Timp de 17 ani am fost un actor care intră în scenă la fiecare oră,  atent la reacția publicului și cu textul adaptat de fiecare dată în funcție de recepția acestuia. Uneori orele se termină cu aplauze și, chiar dacă nu se aud, cu siguranță se simt. Alteori, pleci dezamăgit pentru că publicul nu a fost atras și atunci încerci să schimbi ceva: metoda, mijloacele sau mesajul.

 E frumos să fiu profesor de matematică, e si mai frumos să fiu profesor și director chiar în școala în care odinioară eram elev, să pot să transmit elevilor lucrurile pe care le-am învățat sau pe care aș fi vrut să le fi învățat ca elev.

Pot ajuta, încuraja și mă pot bucura că elev s-a calificat la faza națională a „Olimpiadei Satelor”, că un elev de la „țară” intrat la mate-info  la cel mai bun liceu, că alt elev a înțeles lecția și a luat o notă mai mare ca de obicei într-un test, că un elev vrea să se facă profesor de matematică, că fiecare elev se străduie în felul lui să nu dezamăgească, iar toate acestea si multe altele îmi aduc satisfacție sufletească și mă fac să iubesc tot ceea ce fac.

In ultimii ani in special am descoperit oportunități variate pentru a evolua și a schimba în bine modul de lucru cu elevii (proiectul Digitaliada, proiectul EduNetworks, etc), dar am văzut și că pot apărea schimbări pentru care nu sunt suficient pregătit.

Mă simt în stare să schimb ceva, să  modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a învăța, să le ofer şansa de a vedea lucrurile din alte unghiuri, să  învețe să fie ei înșiși, să nu se simtă cobai,  chiar dacă acesta e singurul lucru cu care mai pot fi comparați elevii în ziua de azi.