Era odată, demult, un codru așa întunecat încât nimic bun nu creștea sub umbra copacilor acestuia, în afară de o mică floare albă care se găsea în mijlocul codrului. Unii o numeau Floarea Vieții, pentru că vindeca orice boală și îi oferea posesorului viață veșnică, alții o numeau Floarea Regelui, pentru că îi ofera posesorului bogății nemăsurate, transformând orice meteal in aur, iar alții credeau că este o piatră, Piatra Filozofală. Cât despre mine, eu nu știu ce să cred, dar îi voi spune Floarea Minunilor.
O echipa formată din doi gnomi frați Döin și Öin, trei oameni Tristan, Beowulf, Pythias, un vrăjitor, Baltazar și un rege pe nume Hector au plecat in căutarea Florii Minunilor pentru a o folosii spre binele tuturor.
Eroii noștrii au străbătut munți imenși și câmpii vaste până au ajuns la marginea codrului, de acolo nu mai era cale de întoarcere. Toți au intrat în codru fără urmă de frică, doar regele șovăia. Cu ajutorul camarazilor săi acesta își înfrânse frica și intră în pădure. Toți înaintau cu grijă deoarece primejdii erau la tot pasul. Cu cât înaintau spre inima pădurii în interiorul lor se năștea un sentiment de frică. Deodată, un sfinx apăru spunându-le:
- Ce căutați pe teritoriul meu? Ca să treceți trebuie să răspundeți la ghicitoare sau veți muri.
Aceștia se sfătuiră daca să răspundă la ghicitoare sau să încerce să îl ocolească pe sfinx deoarece era peste puterile lor să se lupte cu acesta. În acel moment de cumpană unul dintre gnomi rupse tăcerea:
- Ce suntem noi, războininici sau niște fricoși?
- Am înfruntat bestii și mai mari, putem să răspundem la o ghicitoare, spuse celălalt gnom.
După un moment, vrăjitorul păși în față adresându-se sfixului:
- Spune-ne ghicitoarea!
- Care este făptura care merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?
- Ușor, spuse Pythias, răspunsul este omul.
Toți stăteau cu sufletul la gură să afle deznodământul.
Furios, sfinxul spuse:
- Acesta este răspunsul corect, puteți trece!
Fericiți aceștia pășiră pe cărarea spre floare. Ce nu știau însă era că urmau să înfrunte cea mai grea dintre provocări, trebuiau să se lupte cu ceea ce iubesc cel mai mult. Regele s-a luptat cu un monstru făcut din aur pentru că acesta iubea aurul, cei doi gnomi s-au luptat cu Hestia, zeița căminului deoarece aceștia își iubeau căminul. Pythias s-a luptat cu zeița dreptății, Themis pentru că el considera că dreptatea e cea mai de preț virtute a omului, Beowulf s-a luptat cu zeița adevărului, Alethia deoarece cel mai mult prețuia adevărul, Tristan s-a luptat cu Athena, zeița înțelepciunii deoarece credea că cunoașterea e cea mai importantă pentru omenire. Cel mai greu i-a fost vrăjitorului pentru că trebuia să se lupte cu femeia pe care o iubea, o tânără elfă care dispăruse încercând să găsească la rândul ei Floarea Minunilor.
Toți au reușit să își infrângă inamicul în afară de vrăjitor, deoarece elfa avea și ea darul magiei. Au luptat aruncând raze de lumină, invocând fulgere, au luptat cu sabia, dar niciunul dintre cei doi nu putea să îl învingă pe celălalt, aveau puteri egale.
Toată echipa se gândi cum sa îl ajute pe vrăjitor, dar exista o singură soluție, el trebuia să nu o mai iubească. Acesta a încercat din răsputeri, dar nu putea să renunțe la iubire, așa că se luptară în continuare. Pythias se strecură în spatele elfei și o răpuse, dar nu înainte ca aceasta să invoce un fulger care îl lovi pe om făcându-l să dispară. Lânga elfa făra suflare apăru Floarea Minunilor, iar vrajitorul o folosi să o aducă pe elfa din nou la viața. Aceasta le spuse că fusese cuprinsă de o vrajă iar acum aceasta s-a rupt.
Vrăjitorul și elfa se uniră într-o convergență a puterilor pentru a crea un portal de întoarcere acasă.
În acea seară fu un ospăț cum nu s-a mai văzut, aceștia se delectară cu fel de fel de mâncăruri, iar după cină, vrăjitorul o ceru de soție pe elfă.
Fu o nuntă lungă și sărbătoriră trei zile și trei nopți, mâncarea fiind excelentă. Dar de unde să știu eu? sunt doar o fantomă!
Cheșa Robert
Clasa a VI-a R
