Inceputul unei noi vieti
Buna!
Eu sunt Theo, dar mi se spune si Th datorita h-ului din numele meu. Am 13 ani si sunt eleva la Scoala Gimnaziala nr. 27 <Anatol Ghermanschi> din Brasov. Am putini prieteni, insa asta nu ma deranjeaza, caci, pe parcursul vietii, am invatat ca trebuie sa ai putini prieteni. Cea mai buna prietena trebuie sa iti fie familia, deoarece cu prea multi prieteni poti ajunge la esec iar oricum in zilele de azi prietenii sunt destui de rari, deoarece unii vor doar sa profite de tine.
Haideti sa incepem povestea mea. Totul a inceput inca de cand eram mica. Ideea este ca m-am nascut cu niste probleme de sanatate legate de stomac iar acest lucru mi-a provocat un reflux gastric care s-a instalat in corpul meu pe viata. Dupa aceasta veste, a mai aparut una, respectiv faptul ca am astm bronsic care va tine toata viata.
In prima faza, aceste lucruri mi-au ingreunat destul de mult viata scolara, deoarece pana in clasa a III-a am stat mai mult pe la Spitalul de Copii la terapie intensiva decat la scoala, ba chiar de cateva ori era sa mor, dar din fericire sunt in viata si am ajuns sa scriu acest articol.
O sa incep sa povestesc cam din clasa a III-a, de cand s-au mai linistit bolile mele. Pe cand eram in clasa a II-a, parintii mei au divortat, iar eu am ramas la tata pe mama o vad ocazional. De cand m-am nascut eu mama a avut o buna prietena pe care am considerat-o si eu mereu prietena mea cea mai buna, care a ajuns sa imi fie mama vitrega, dar eu prefer sa ii spun Maya. Acest lucru ma bucura, deoarece nu a venit vreo straina care sa nu ma bage in seama si sa imi faca viata un calvar. Am uitat sa spun ca acum am chiar si o sora vitrega mai mica cu aproape patru ani, cu care ma inteleg foarte bine. Sa revenim, in clasa a III-a pot spune ca eram si aproape analfabeta, si totata lumea ma folosea, nu aveam prieteni adevarati…doar ca eram inconjurata de foarte multe persoane egoiste. Nu stiam sa citesc corect si nici sa scriu , iar matematica si engleza le vedeam ca pe limba chineza. Eram si supraponderala datorita antibioticelor care mi s-au dat in spital. Pe la jumatea clasei a III-a, tatal meu si Maya au inceput sa ia toata situatia in considerare deoarece notele mele tot scadeau si greutatea mea era tot mai mare. Tata s-a ocupat sa imi aranjeze un loc la o clinica pentru a vedea care este problema cu greutatea mea si Maya a inceput sa ma ajute cu viata de scolar, ea urmand in trecut Facultatea de pedagogie. Legat de greutatea mea, am inceput sa mananc foarte sanatos si sa fac sport.
Am terminat clasa a III-a destul de prost, dar in vacanta dintre clasa a III-a si clasa a IV-a, m-am pus pe munca si cred ca am lucrat o culegere de vreo 200 de pagini la matematica si la romana. Insa, legat de slabit s-a dovedit ca am slabit foarte mult intr-un timp mult prea scurt iar datorita acestui lucru oasele mele nu au avut suficient calciu si intr-o zi am cazut pe tibia piciorului drept si am rupt-o. Cand am fost la medic acesta a spus ca nu este rupt ci doar fisurat acest diagnostic fiind gresit. Mi-a pus o atela ghipsata si doar atat, cand ar fi trebut sa imi puna ghips pe tot piciorul. Dupa ce mi-a scos atela, le-a spus alor mei sa imi comande o orteza. Dupa acesta perioada am descoperit ca acest doctor nu prea isi face meseria bine, deoarece orteza pe care mi-a recomandat-o a fost una nepotrivita.
Pana in clasa a IV-a, am slabit aproximativ 12 kg si deja eram destul de buna la invatatura. Cand am terminat clasa a IV-a am terminat a noua din clasa dar era un progres enorm deoarece cu un an inainte iesisem penultima din clasa. Cand am intrat in clasa a V-a am hotarat sa raman la aceeasi scoala crezand ca totul va fi bine, insa diriginta avea o problema cu mine si nici atunci, dar nici acum nu am inteles de ce. Nu am luat in seama ca dumneaei s-a comportat ciudat cu mine. Apoi intr-o ora de sport m-am impiedicat datorita unei mingi aruncate de un coleg si mi-am fracturat piciorul in acelasi loc ca prima data.
Fiind sfarsit de semestru, parintii mei au hotarat sa ma mute la o alta scola fiind dezamagiti de colectivul in care eram.
Mutarea la o alta scoala a fost putin cam ciudata, avand in vedere ca era proiectata in mijlocul anului. Un lucru foarte bun la noua scoala a fost ca am ajuns in clasa cu o fata cu care am fost colega si la prima scoala. La aceasta scoala, am hotarat sa studiez limba germana , trebuind sa dau examenele de limba pe care le-am trecut cu nota 10. Acel an, a fost unul forte frumos caci deja crescusem la invatatura, obtinand locul patru din clasa. In semestrul I din clasa a VI-a m-am descurcat destul de bine, dar partea proasta este ca un coleg de clasa a impins un scaun care mi-a venit in picior si iar a trebuit sa imi tin piciorul intr-o orteza iar, avand in vedere ca de prima data tibia mea nu s-a fixat cum ar trebui, aceasta este foarte sensibila si la orice lovitura se poate fractura sau chiar rupe.
Din semestrul al II-lea, a inceput pandemia, insa atunci nu a fost mare lucru deoarece am avut doar ore de matematica, romana si istorie. Insa din clasa a VII-a, a inceput adevarata distractie, avand iar o noua diriginta, deci daca numaram pana acum am avut trei diriginte. M-am acomodat foarte repede cu aceasta predare on-line si profesorii erau foart draguti si au incercat sa ne ajute sa intelegem cat mai bine toata materia. S-au strans niste fonduri din care scoala a luat fiecarui profesor tablete electronice si acest lucru a inbunatatit situatia. Am incercat sa raspund foarte mult si cu sinceritate va spun ca mi-a placut maim ult in on-line decat scaoala fizica. Acest lucru dovedindu-se foarte benefic si util mie, deoarece am reusit sa imi implinesc visul pe care l-am asteptat foarte mult timp! Am ajuns la performanta sa obtin locul I si sa fiu sefa de promotie.
In concluzie daca vrei se poate, nimic nu este imposibil si visele sunt pentru a le indeplini, deci, daca aveti un vis nu renuntati la el orice ar fi!
Theodora Penciu, clasa VII-a T
