Era o zi însorită și călduroasă. Eram pe o plajă din Constanța împreuna cu prietena mea, Tania. Noi ne aflam în apă când o furtună îngrozitoare s-a ivit. Încercăm să ieșim din apă cât mai redepe, deoarece tuna și fulgera.
După ce vremea și-a revenit, ne-am dus înapoi pe plajă să vedem ce s-a întâmplat. Umbrelele și sezlongurile erau peste tot, farfuriile și paharele de la restaurantele din preajmă erau sparte, iar lucrurile care rămăsesera erau ude și reci. La malul mării însă, am găsit o sticluță în care era scris un mesaj.
Și am pornit la drum. Dealul era destul de abrupt, ceea ce ne-a speriat puțin, dar ne-am continuat drumul. Însă, fără să ne dăm seama, cele două ore au trecut și a început ploaia. De data aceasta ne-am speriat și chiar am început să plângem.
Ne îmbrătișăm. Deodată, în zare, se vad niște oameni. Erau părinții noștri.
De atunci, eu și Tania, nu am mai fost în nicio aventură fără să ne anunțăm părinții.
Laura Motocescu, clasa a IV-a D