Dragă Ioan,
Sunt foarte entuziasmat de ceea ce am văzut astăzi. Acum sunt acasă, este seară și tocmai m-am întors dintr-o excursie neplanificată, dar care a lăsat o profundă și plăcută impresie asupra mea. Am vizitat Palatul Mogoșoaia.
Ceea ce părea a fi o zi obișnuită s-a transformat în una plină de surprize încă de la prima oră, când, pe neanunțate la poarta casei noastre a oprit mașina unchiului și a mătușii mele. Abia treziți din somn, cu o cafea aburindă în față, părinții mei s-au mirat de sunetul strident al soneriei. În holul casei, a intrat grăbit unchiul meu și, odată cu el, energia sa caracteristică, anunțându-i pe părinții mei că eu sunt cel pe care îl caută de data aceasta. Împreună cu copiii săi, verișorii mei, voia să vizităm Palatul Mogoșoaia. Desigur, părinții mei nu au obiectat, i-au mulțumit pentru inițiativă și... iată-mă îmbarcat alături de simpaticii mei verișori în mașina încăpătoare a familiei lor.
La ora 10:00 eram deja în parcarea parcului. Locurile îmi erau necunoscute, deși, destul de aproape de București, nu mai avusesem ocazia să vizitez acest loc. Eram cu toții nerăbdători și curioși. În mașină, pe drum, mătușa mea, care este profesoară de istorie, ne-a introdus în istoria palatului, ne-a vorbit despre domnitorul român Constantin Brâncoveanu și familia sa, personajele principale ale acestei povestiri. Îți mărturisesc Ioan că, de îndată ce am pășit în curtea palatului, am înțeles că aici este un loc deosebit față de tot ceea ce întâlnisem în viața mea.
Palatul a fost construit în anul 1702. Am să ți-l descriu: înalt este doar cât un etaj, însă cu scări și pridvor de marmură, lat și bine așezat, cu ziduri de cărămidă și cu multe ferestre înalte și înguste. Să știi că în spate are un balcon mare și, ce să vezi, este străjuit de un lac superb. Sunt nuferi, așa încât dacă stai pe balcon și privești pe lacul nemărginit, uiți de toate lucrurile neplăcute. Este foarte frumos! Dar nu e tot, coborârea spre lac este păzită de doi lei din piatră ce sunt vechi de când palatul. Are un aspect tradițional românesc, dar și influență din Occident, așa cum ne-a explicat doamna care ne însoțea. Domnitorul Constantin Brâncoveanu, atunci când l-a construit, s-a inspirat din aspectul întâlnit la Veneția, unde călătorea adesea. Palatul are o curte foarte mare, sunt multe flori colorate.
Într-o parte, este o clădire mai mică și mai ciudată, este bucătăria sau cuhnia. S-a construit acolo de teama incendiilor. Se gătea mult, deoarece domnitorul Brâncoveanu avea o familie mare și adesea găzduia persoane oficiale. Se organizau ospețe ca în povești, care durau multe zile, iar sărbătorile creștine și toate evenimentele din familia sa aici se țineau. În beciul răcoros al cununiei, se păstrau și vinurile. Totul era deosebit, iar la ospețele sale și masa era însoțită de muzică și de cele mai noi instrumente muzicale pe care Brâncoveanu le procura din Occident. Se zice că la sfârșitul mesei oaspeții își spălau mâinile cu apă de trandafiri. Nu este adevărat că sunt lucruri extraordinare? Dar mai am să îți povestesc... Undeva, la intrare, este și o biserică a Palatului. Constantin Brâncoveanu era un om cu credință mare în Dumnezeu. Participa la toate slujbele împreună cu familia sa și preotul binecuvânta toate faptele sale.
Interiorul este muzeu acum, cu multe încăperi: apartamentele domnești, biblioteca, dar și o sală unde aveau loc ceremoniile și sfatul domnesc. Acest minunat palat l-a construit Constantin Brâncoveanu pentru fiul său Ștefan, pentru ceilalți fii avea alte domenii, el fiind foarte bogat. Însă trista poveste a familiei Brâncoveanu o cunoști. În anul 1714, în luna august, de ziua Sfintei Maria și de ziua lui de naștere, la Constantinopol, sultanul a ordonat să li se taie capul domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiilor săi Constantin, Radu, Ștefan și Matei și sfetnicului Ianache Văcărescu.
Apoi, se așternu tristețea și uitarea. Palatul de la Mogoșoaia a fost refăcut de prințesa Marta Bibescu, apoi a devenit muzeu.
Este o poveste extraordinară, desprinsă dintr-o lume aparte. Acum, ei sunt sfinții Martiri Brâncoveni, dar urmele lor sunt încă acolo. Te îndemn să te duci să vizitezi și să le simți și tu!
M-am întors acasă obosit, dar cu mult entuziasm. Sper că te-am convins să vizitezi și acest loc de poveste.
Cu mult drag,
al tău prieten, Andrei!
