Anul acesta școlar a fost ciudat. Am făcut orele în primul semestru și jumătatea celui de-al doilea online, apoi am mers fizic la școală, dar am simțit o schimbare dramatică. Noroc cu vacanța de vară pe care toți copiii o așteaptă cu bucurie în ciuda acestui an îngrozitor. Familia mea a decis să ne petrecem vacanța la Saturn, iar eu, pentru că așteptam nerăbdător întâlnirea cu apa, cu soarele, cu adierea vântului sărat ca și apa mării, număram zilele rămase pănă la plecare.
Surpizele însă!!!! Înainte cu o săptămână de data planificată pentru călătoria tatăl meu mi-a spus un lucru pe care nu mi-l închipuiam că-l va spune în vara aceasta... Mi-a spus că a auzit despre o școală de vară (idee interesantă pentru el) și i-ar plăcea să mă înscriu și eu. M-a uimit doar auzind „școala de vară” pentru că mă gândeam la școlarii care făceau lucruri rele în timpul anului, iar apoi erau trimiși la o „școală de vară”. Nu șiu de unde aveam în cap ideea asta, cert este că mi s-a părut atunci a fi începutul unei pedepse și mă gândeam la toate nazdrăvăniile pe care le-am făcut (sau nu!). Uluit și speriat în același timp, l-am întrebat ce am făcut de mă trimite la o „școală de vară”? M-a lămurit apoi cu tonul lui liniștitor, dar ferm, că este o „școală de remediere” în care mai putem învăța lucruri noi sau le putem fixa pe cele care ni s-au părut mai dificile. Răsuflu ușurat și mă liniștesc la gândul că va fi bine.
Am pornit spre mare, înarmat până-n dinți cu un laptop „vai de capul lui” care abia mergea, pentru a intra și la ore, îmbinând, cum zice tata, utilul cu plăcutul. Prima zi a fost de poveste. De ce? Să vă spun...trezirea era la ora 8 dimineața, orele începeau la ora 9, iar în intervalul acesta trebuia să luăm micul-dejun, o omletă galllbenă și pufoasă așa cum îmi place mie. 8:50 și mâncarea încă nu era gata. Îi spun mamei mele că urc în cameră să mă conectez la oră și să-mi aducă ea micul dejun. Zis și făcut! Reușesc într-un final să intru la oră înfometat, dar împăcat cu gândul că mama îmi va aduce mâncarea în cameră. Vă dați seama că gândul meu era tot la omletă!!!! La un moment dat, mă duc după ceai fără să o anunț pe doamna profesoară. Când mă întorc, îmi spune mama că m-a strigat doamna profesoară de vreo trei ori și nu știa de ce nu răspund. În gândul meu atunci conștiința strigă cu voce tare: „Vaaaaii, nici omleta nu mi-am mâncat-o, nici ceaiul nu l-am băut și am creat și o situație jenantă la oră! Gata! Trebuie să mă organizez altel! ” Următoarele zile a fost bine, ora – oră, omleta-omletă. De data asta am îmbinat organizat utilul cu plăcutul, ca să revin la vorba tatălui meu.
Ce am învățat pe parcursul acestei vacanțe este că omleta nu vine repede, că această „școală de vară” este foarte folositoare (și nu este deloc pentru copiii răi) și că momentele petrecute în familie sunt cele mai importante!
