Sunt pasionată de istorie, pentru că prin aceasta pot fi și eu prezentă la evenimentele istorice care s-au întâmplat. Istoria este pentru mine ca un film ce mă duce în trecut, care mă duce în momentele când oamenii sunt fericiți sau când, dimpotrivă, oamenii suferă sau pierd pe cineva drag. Tema holocaustului mă interesează, pentru că în acest dezastru au murit milioane de oameni și aș vrea ca în viitorul apropiat să descopăr toate motivele din cauza cărora s-au întâmplat aceste evenimente.
Prima oară când am auzit de Auschwitz eram în clasa a VI-a la lecțiile de istorie. Reactia mea de moment a fost de uimire, de indignare – cert este că subiectul mi-a stârnit foarte mult curiozitatea. Am început să citesc cărti despre Auschwitz: „Am fost medic la Auschwitz” de Miklos Nyiszli, „Băiatul cu pijamale vărgate” de John Boyne, „Lupta Mea” de Adolf Hitler si, în același timp, am căutat foarte multe informații pe internet.
Auschwitz-Birkenau este un complex de lagăre de concentrare și exterminare a Germaniei Naziste. În acest iad pe pământ au murit milioane de oameni nevinovați: de la evrei la oamenii de culoare, la romi, la oameni care nu erau considerați din rasă pură. În acest lagăr nu mai conta cine ești, nu mai conta dacă ai fost bogat sau sărac, nu mai conta dacă ai fost medic, dacă ai fost copil, tânăr sau bătrân. Din clipa în care pășeai în fața doctorului Mengele, erai doar un cadavru viu poate doar pentru câteva minute, poate doar pentru un an, poate doar pentru trei ani, poate doar pentru o săptămână... Nu știai când Îngerul Morții va da ordin ca tu să fii pur și simplu un cadavru sau cenușă sau un schelet expus într-un muzeu. Mii de copii au fost trimiși în partea stângă și rupți de familia lor. Mulți gemeni au ajuns pe masa de autopsie din crematoriile în care lucrau medici deținuți care aveau să moară după patru luni. Sute de perechi de gemeni au fost supuse la experimentele doctorului Mengele, – totul din cauza cruzimii din inima acelui lider totalitar, Adolf Hitler.
La intrarea în lagăr era pus pe poartă un îndemn, dacă pot să îl numesc așa, un îndemn pentru prizonierii acestui iad: „ARBEIT MACHT FREI” („MUNCA TE ELIBEREAZA!”). Îndemnul se referea la faptul că muncești până mori.
Dacă eu aș fi fost liderul Germaniei Naziste cum a fost Hitler nu aș fi dat vina pe evrei pentru că nu am câștigat Primul Război Mondial și nu aș fi făcut aceste lagăre de concentrare și exterminare a evreilor și nu numai, doar pentru că acei oameni nu sunt din rasa mea, ci aș fi încercat să fac o lume mai bună. Acești oameni care au murit în acest iad vor rămâne mereu în amintirea noastră.
Sara Corb
