Azi dimineață m-am trezit cu gândul la o carte pe care aș putea să o citesc, dar am citit toate cărțile din biblioteca mea de cel puțin cinci ori, așa că voiam ceva nou.
Am ajuns la bibliotecă, unde era o lumină foarte slabă și înfricoșătoare. Când am ajuns în fața bibliotecarei i-am zis:
- Bună ziua, aș dori o carte destul de interesantă, legată de magiile pădurii.
- Desigur, haideți să vă arăt cărțile, zice bibliotecara.
Aceasta m-a dus la un raft înalt până în tavan, plin de cărți despre magiile pădurii, dar aceasta nu m-a împiedicat să aleg o carte.
- O vreau pe aceea! zic eu hotărâtă.
- O bună alegere, aceasta este cartea mea preferată din toată biblioteca. Această carte vine și cu o cheie.
- Ce interesant, se pare că se potrivește cu această încuietoare a cărții! Oare să o deschid?
- Dacă o deschizi, mai bine să o faci acasă.
- De ce?
- Ai să vezi și cel mai bine este să nu te vadă nimeni în timp ce citești.
- Bine, dacă ziceți dumneavoastră, zic eu îngândurată.
Am ajuns acasă, așa cum a zis bibliotecara, am intrat în camera mea, am încuiat ușa și mă pregăteam de citit. La prima vedere nu era nimic diferit, dar, de când am început să citesc prima frază, am intrat într-o pădure magică. Oare ce s-a întâmplat? Vine o veveriță simpatică și pufoasă la mine:
- Bună, cine ești tu? Nu te-am mai văzut pe aici și eu știu toată pădurea.
- Eu sunt Katrina, dar tu cine ești?
- Cum?! Nu mă cunoști? Sunt Miți Piți, dar ce cauți prin aceste împrejurimi?
- Nu știu, eu doar am început să citesc această carte.
- De unde o ai?
- De la bibliotecă. Am primit și o cheie la această carte. Ai idee ce pot face cu ea?
- Vino cu mine repede!
- De ce? Ce s-a întâmplat?
- Ascultă-mă și vino!
Până la urmă am ascultat de Miți Piți și m-am dus cu ea. La un moment dat am ajuns la o casă plină de lucruri vrăjitorești.
- Bună ziua! zic eu speriată.
- Cine este acolo? răspunde o voce groasă și înfricoșătoare.
- Sunt eu, Miți Piți, și am venit cu o musafiră.
Între timp, o umbră mare se aproprie și eu tremuram, dar Miți nu avea nicio emoție.
- Ce doriți?
- Vrem să vă arătăm asta! zise Miți arătându-i cartea împreună cu cheia.
- De unde le ai? întreabă bătrânul.
- De la această fată, ea zice că o are dintr-un loc numit bibliotecă.
- Vino cu mine, fată! îmi zice bătrânul. Cum te cheamă?
- Mă cheamă Katrina.
- Și de la ce bibliotecă ai aceasta carte, sau mai bine spus, de la cine o ai?
- O am de la Crina. Este o fată blondă, cu ochelari, este înaltă și are ochii albaștri.
- Crina…Cred că știu la cine te referi. Deci, ești gata?
- De ce să fiu gata?
- Nu știai?
- Nu, zic eu confuză.
- Să mergi să salvezi pădurea! zice el bucuros. Dar, mai întâi, trebuie să îți pun câteva întrebări
- Mai exact?
- Ești gata să răspunzi?
- Da, cred.
- Prima întrebare: Unde ai început să citești?
- În cameră.
- Ce ai făcut înainte de asta?
- Am încuiat ușa.
- Am rămas fără întrebări, ai răspuns la toate corect, așa că ai trecut! Uite, aceasta este harta, Miți Piți o să-ți explice mai bine ce ai de făcut.
Am pornit în călătorie odată ce mi-a dat harta bătrânul. Mai întâi, me-am întâlnit cu o vulpe. Aceasta era matematiciana Anasni.
- Stop! strigă ea. Pentru a trece trebuie să îmi răspundeți la întrebare sau ghicitoare. Sunteți gata?
- Da! răspundem noi sigure.
- Pe o sârmă stăteau zece ciori, un vânător împușcă una, câte ciori au rămas la final pe sârmă?
- Simplu, nouă! răspunde veverița sigură de răspunsul ei.
- Greșit! Mai aveți o singură încercare.
Așa am stat noi si ne-am gândit până ce mi-a venit o idee.
- Știu! Știu! zic eu nerăbdătoare pentru că am găsit răspunsul.
- Zi! răspunde vulpița.
- Zero, deoarece restul s-au speriat și au zburat de pe sârmă.
- Corect! zice Anasni. Acum puteți trece.
După ce ne-am luat la revedere de la vulpiță, ne-am întâlnit cu un urs pe nume Rikosky.
- Stop! Pentru a trece trebuie să îmi răspundeți la o întrebare, apoi treceți, bine?
- Bine, zic eu încrezătoare.
- Care este singura întrebare la care nu poți răspunde cu ,,DA’’?
- Știu! Știu!
- Zi! spuse ursul.
- Întrebarea la care nimeni nu poate răspunde cu ,,DA’’ este ,,DORMI?’’.
- Corect, puteți trece.
După un timp de mers prin pădure, am zărit un castel mare, așa de mare, încât ajungea până la nori.
Când am intrat în castel, l-am văzut pe regele Platimus.
- Ce căutați aici și ce vreți?
- Vrem să îți dăruim ceva pentru a elibera soarele, zice veverița.
Eu, când am auzit, eram uimită. Cum să țină cineva soare închis?
- Ha, ha, ha, sigur nu aveți ce îmi trebuie pentru a-l elibera. Știți ce, eu vreau să îl eliberez, dar nu am cheie, așa că puteți pleca.
- Mă tem că o avem noi, majestate.
- Poftim? De unde? Nu vă cred! Veniți cu ea până la mine dacă o aveți cu adevărat!
Ne-am apropriat de rege și i-am arătat cheia noastră. Regele s-a uimit când a văzut că poate aduce toată pădurea la normal.
- Ce mă bucur că ați găsit-o, cu ce vă pot răsplăti?
- Nu pe mine. Pe Katrina, ea a găsit-o.
- Deci, care este dorința ta? Vrei aur, diamante, ce îți dorești?
- Nu îmi doresc nimic altceva decât să mă întorc acasă.
- Ești sigură? mă întreabă regele.
- Da!
- Atunci, dorința ți se va îndeplini.
Acesta mi-a închis ochii, m-a întins pe jos și, după câteva secunde, m-am trezit în pat cu cartea lângă mine, dar cu cheia dispărută.
În acel moment mi-am dat seama că nu a fost un vis și că tot ce s-a întâmplat a fost o întâmplare de neuitat.
Elisabeta Brumăraș, clasa a V-a X
